- PRINCIPII GENERALE ȘI CADRU LEGAL
Prezenta Politică de Garanție reglementează condițiile de acordare și exercitare a drepturilor de garanție pentru produsele achiziționate de la Societate (DAISY MEDICAL S.R.L. și DAISY PET S.R.L.) prin intermediul Site-ului. Documentul este elaborat în conformitate cu legislația română în vigoare, O.U.G nr. 140/2021 și O.G. nr. 21/1992
- TIPURI DE GARANȚII
Garanția legală de conformitate este garanția obligatorie, gratuită și implicită, oferită de Societate, prin care se asigură faptul că bunurile corespund descrierilor, calităților și scopului pentru care au fost proiectate.
Pentru consumatorii persoane fizice, termenul legal al garanției este de 2 (doi) ani de la data livrării bunului, iar orice neconformitate constatată în termen de 1 (un) an de la data livrării este prezumată a fi existat la momentul livrării.
Garanția comercială, conform O.U.G. nr. 34/2014, reprezintă orice angajament suplimentar asumat de Societate sau de producător față de consumator, care depășește obligațiile legale ale garanției de conformitate. Aceasta este o promisiune de a rambursa prețul, de a înlocui, de a repara sau de a întreține produsele, dacă acestea nu corespund specificațiilor din declarația de garanție sau din publicitatea relevantă, fără a fi neapărat o problemă legată de conformitatea legală. Garanția comercială este specificată într-un Certificat de garanție distinct (dacă este cazul) și completează, fără a anula, garanția legală.
- DOCUMENTE NECESARE ȘI CONDIȚII DE SOLICITARE
Pentru a beneficia de serviciile de garanție, Cumpărătorul are obligația de a prezenta produsul reclamat împreună cu Certificatul de Garanție (dacă există), documentul de plată care atestă achiziția (factura fiscală, bon fiscal sau chitanță), un ambalaj corespunzător care să asigure transportul în condiții de siguranță la unitatea de service și toate accesoriile primite la cumpărare.
- TERMENE ȘI MODALITĂȚI DE SOLUȚIONARE
În cazul unei neconformități, Cumpărătorul are dreptul de a solicita, în funcție de opțiunea sa și în ordinea priorității, repararea sau înlocuirea bunului, fără costuri suplimentare și într-un termen rezonabil. Orice măsură corectivă solicitată în cadrul garanției va fi soluționată și finalizată în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data la care Societatea sau unitatea de service a intrat în posesia bunului reclamat, conform O.U.G. nr. 140/2021. În cazul în care neconformitatea nu poate fi remediată prin reparare sau înlocuire în termenul legal de 15 zile, sau dacă aceeași neconformitate reapare după încercarea de remediere, Consumatorul are dreptul de a solicita reducerea proporțională a prețului sau încetarea contractului (rezoluțiunea), cu rambursarea integrală a sumelor achitate.
Dacă neconformitatea este confirmată și acoperită de garanție, costurile de transport (turretur) către și de la unitatea de service sunt suportate integral de către Societate. În cazul în care produsul se dovedește a fi conform sau defectul este cauzat de utilizarea necorespunzătoare (situație care duce la pierderea garanției), Cumpărătorul va suporta costurile de transport.
Termenul de garanție legală se prelungește cu perioada scursă din momentul notificării neconformității și până la data la care bunul a fost repus în stare de funcționare și predat efectiv Cumpărătorului, prelungire care va fi înscrisă pe Certificatul de garanție.
În situația în care o neconformitate este solicitată în primele 24 de ore de la achiziționarea/recepționarea bunului, Societatea se obligă să procedeze la înlocuirea imediată a acestuia, dacă produsul este disponibil pe stoc.
În relația cu Cumpărătorii persoane juridice, Societatea este exonerată de răspundere pentru vicii de fabricație sau lipsuri ale bunurilor livrate în ambalaj original sigilat, acestea fiind responsabilitatea Producătorului. În relația cu Consumatorii persoane fizice Societatea își asumă responsabilitatea deplină pentru conformitatea bunului la vânzare, conform legislației privind protecția consumatorului, indiferent de natura ambalajului.
- EXCLUDERI ȘI PIERDEREA GARANȚIEI
Societatea este exonerată de răspunderea privind garanția legală de conformitate sau garanția comercială în situațiile în care defectarea bunului este cauzată de utilizarea necorespunzătoare sau folosirea în alte scopuri decât cele pentru care a fost proiectat, sau din cauza intervențiilor neautorizate de către persoane nespecializate. Garanția nu acoperă defecțiunile cauzate de nerespectarea protocoalelor de calibrare periodică, de utilizarea unor consumabile incompatibile sau de exploatarea echipamentelor în afara parametrilor tehnici specificați de producător.
De asemenea, garanția nu acoperă deteriorările survenite ca urmare a șocurilor mecanice, termice, electrice (fluctuații de tensiune) sau a altor cauze externe, inclusiv întreținerea deficitară.